Ai vreme sa vorbim? - Ana-Maria Paunescu

Scriu cu tot sufletul Cuvantul inainte la cel de-al doilea volum de versuri al poetei Ana-Maria Paunescu, pus emblematic sub acest motto: Ma rog pentru un ultim, las, botez: Ajuta-ma sa nu te mai visez! Versurile antologate - o spun din prima clipa - egaleaza spiritul social si moral intemeiat pe o mare iubire al marelui Adrian Paunescu, pe care poeta il slujeste cu o surprinzatoare maturitate. lata unul dintre poemele cutremuratoare si cuceritoare, prin vocatia unei lirici moderne si actuale in cel mai inalt grad. \n Obloane trase \n O tara cu ferestre inchise, \n o tara cu negustorii inchisi in propriile culturi, \n o tara cu obloanele trase. \n Miros de lumina care trece prin gaura cheii, \n asteptandu-si intunericul, ca pe singura salvare. \n Pe-aici prin orasul cu nume consonantic, \n nimic nu mai pare sigur. \n Mijlocul verii, canicular de altfel, \n anunta o toamna cu jocuri politice si epidemiologice. \n Copiii nu pot fi sigur de nimic, \n nici macar de vechea si \n obositoarea indatorire de a merge la scoala, \n nimic nu mai seamana cu nimic \n si toate seamana cu toate \n in fata ochilor neputinciosi se deruleaza, \n obsesiv, acelasi film. \n Dar noi n-am platit bilet, \n n-am mai platit un bilet, \n vrem sa iesim din cinematograf, \n vrem aer, vrem ziua, \n nu mai aduceti oameni in sala, \n limita a fost depasita, \n nu era vorba ca ne distantam fizic? \n De ce ne inghesuiti?

De ce porniti filmul mereu din acelasi punct \n Nici macar genericul nu ne lasati vedem! \n Cine a regizat asta? \n Universul acestor versuri ilustreaza fericit motto-ul cu care si inchei cuvantul meu inainte: Ma rog pentru un ultim, las, botez: Ajuta-ma sa nu te mai visez! - Dinu Sararu