Antologie sanscrita | George Cosbuc

Cuvant inainteSa traduci pentru prima oara in romaneste textele sacre ale literaturii indiene este pentru noi, contemporanii unei lumi cucerite la distanta printr-un click pe tasta calculatorului, un gest asemanator unei expeditii clasice pe Himalaya. O catarare pas cu pas, fiecare colt de stanca fiind castigat cu efort, multa determinare si mult talent totodata.

Talentul de a pune piciorul pe teren ferm. Cuceritorul de azi care ar putea infige steagul in varful muntelui direct de la bordul unui avion nu ar cunoaste nimic din sudoarea inghetata a predecesorului sau de acum 130 de ani.Eminescu a fost, e lucru dovedit, primul cuceritor al Himalayei literare.

A tradus Imnul Creatiunii si l-a integrat in opera sa, confruntand textul original din sanscrita cu cateva variante germane. A tradus din sanscrita si Gramatica sanscrita mica a lui Franz Bopp, intre anii 1884-1886, iar cele trei Caiete de la BCU Iasi, care contineau traducerea gramaticii, au fost deschise, dupa 100 de ani, de „sora sa mai mare”, Amita Bhose, cu doctorat in Eminescu si exegeta a operei eminesciene. (Vezi teza de doctorat Eminescu si India, sub indrumarea stiintifica a doamnei Zoe Dumitrescu-Busulenga) Pe urmele lui a urcat, mai putin pregatit in domeniul filozofiei indiene, dar cu entuziasm, George Cosbuc.

Datorita lui avem primele traduceri in limba romana ale unor fragmente reprezentative din Mahabharata, Ramayana, Rig Veda, precum si maxime, proverbe si poezii lirice, reunite sub titlul Antologie sanscrita cat si a Sakuntalei – opera lui Kalidasa. Traducerile le-a facut nu din sanscrita, el nefiind cunoscator al limbii zeilor, asa cum e supranumita sanscrita, ci din germana.

In 1893 isi exprima dorinta publicarii acestei Antologii in care includea si Sakuntala, intr-o scrisoare adresata lui Tutu Maiorescu. E mahnit ca editorul nu e interesat.

Proiectul era mai amplu si pare ca parte din traduceri s-au pierdut, astfel ca Antologia publicata in 1897 contine, in afara fragmentului Potopul, numai traducerile publicate in Vatra (1894) si Convorbiri literare (1896). De ce se aplecase insa Cosbuc asupra literaturii orientale?

S. E.

Demetrian, cel ce semneaza Cuvantul inainte al reeditarii Antologiei sanscrite din 1966 noteaza: „Pentru mitologie, folclor si filologie, George Cosbuc avusese intotdeauna un interes viu. Teoriile mitologice pe care le accepta despre unitatea fundamentala a folclorului indo-european l-au facut sa fie si un cercetator al folclorului oriental.

Teoriile de gramatica comparativa care dovedeau originea comuna a limbilor europene si sanscritice l-au determinat si mai mult sa-si adanceasca cunostintele in domeniul culturii orientale (...) Exemple de poeti, scriitori si de filologi contemporani care scrisesera despre cultura orientala ii erau, asadar, cunoscute; in plus, exista si o bibliografie importanta de istorii ale literaturii si culturii indiene, care i-ar fi putut sugera ideea unei antologii.”Existau, totodata, traduceri competente de texte sanscrite in germana, franceza, engleza, latina chiar. Bun cunoscator al limbii germane, Cosbuc alege aceasta limba pentru traducerile sale in romana.Nicolae Iorga afirma ca prin traducerea realizata de Cosbuc „batrana intelepciune a stramosilor poeziei si filozofiei omenesti vorbeste astfel inteles si simpatic si pentru noi”.Meritul lui Cosbuc e cu atat mai mare...