Bunul nostru rege: Ferdinand - Ion Bulei

In noaptea de 19 spre 20 iulie 1927, inainte de a trece la cele vesnice, ultimele cuvinte ale regelui Ferdinand I al Romaniei au fost: Ma simt obosit... obosit... obosit. Fusese cu adevarat obositoare domnia lui?

O domnie deloc lunga, din septembrie 1914 pana in iulie 1927. Doar 13 ani.

Putin fata de domnia lui Carol I, ce durase 47 de ani. Dar..., non multum sed multa.

Pentru ca, desi scurta, domnia lui a fost plina de evenimente, de schimbari radicale, de zbucium si trairi. O domnie care a trecut printr-un razboi european si mondial, cu toate transformarile aduse in plan regional.

Europa imperiilor anului 1914 devine, in 1918, Europa statelor nationale. Romania Mica din 1914 devine, in 1918, Romania Mare.

Unde este locul lui Ferdinand I in toata aceasta opera de transformare? Aceasta e intrebarea la care noua noastra carte incearca sa raspunda.

Ceea ce propunem nu este doar un gest de politete al istoricului de dincolo de timp (adica este foarte firesc sa scriem si povestea sotului dupa ce am scris povestea sotiei). Ceea ce ne-a interesat a fost sa observam cum, coborand parca din istoria noastra mai veche si din mandria prusaca, Ferdinand al Romaniei, produs al istoriei si totodata victima a ei, exprima cum nu se poate mai limpede un proces de asimilare. in cazul de fata, asimilarea personajului principal de catre mediul peste care i-a fost dat sa domneasca.

Linia dinastica construita de Carol I a fost asezata de Ferdinand I pe tronul implinirii nationale.