Caragiale. Scrisoarea pierduta | Bogdan-Alexandru Stanescu

„Eram incongiurat de poezie proasta prin redactii si-n tipografii, curgea cerneala ieftina ca apa Dimbovitei si atita m-a scirbit excesul acesta de prost-gust si oh si ah si istorie nationala mareata, ca am inceput s-o iau la forfecat si-am descoperit ca-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez si s-o iau in deridere decit sa mimez a poetiza.”„Nu-i limba pe lumea asta cu injuraturi mai frumoase si mai pline de fantezie cum e daco-romana, puiule. Si cum sa nu isbucnesti cu Pastele si anafura, cind tu ii dai boului sa culeaga «Libertatile publice au fost cistigate cu pretul...» si cornuta halitoare de tutun culege «Libatiile pubice»?

Zi matale, caci esti philologos!”„Te vei fi intrebind, Herr Doktor, ce se intimplase. Se intimplase ca mina lunga si vinjoasa a lui Bachus se amestecase in fericirea noastra.

Corespondentul, Pastele si anafura lui, se luase de cu seara la baut cu niste muscali si, dupa citeva sticle bune de votka, aia-i dadusera asigurari, in batjocura, ca in chiar timp ce ei se veseleau, Osman-Pasa depunea steagurile in fata celor doua armate aliate. Spre dimineata, asta, mort de beat, da fuga si ne trimite telegrama blestemata.

Din nefericire, Medoc nu era inca fini, nici Votca si Tzuica inca nu erau dedans!”