Chemarea Maestrului spiritual | Karlfried Graf Durckheim

In pragul epocii care vine, se poate observa o revolta crescanda fata de predominanta unei conceptii despre realitate care se refera exclusiv la o lume rational cognoscibila si stapanita prin tehnica. Iar ceea ce depaseste aceasta notiune este clasat ca tinand de domeniul imaginarului sau al credintelor.

Acest punct de vedere neglijeaza totalitatea si adevarul omului, caci acesta, prin nucleul sau, prin Fiinta sa esentiala, participa la o realitate care transcende orizontul eului sau conditionat de spatiu-timp si de ceea ce este rational. Acum, se pune intrebarea: cine ne poate ajuta sa devenim ceea ce am trait, fara cea mai mica indoiala, ca esential, sa pastram experienta intr-o constiinta largita si sa-i purtam marturie in lume?

Raspunsul este: „Maestrul”. Totusi, acest maestru nu capata realitate decat in fata celui care este gata sa fie discipol, adica sa urmeze „calea” indicata si pe care, potrivit legii eterne, marea transformare se indeplineste.

In trinitatea „maestru, discipol, cale”, Viata creeaza spatiul in care isi manifesta sensul ei supranatural. Maestrul este altceva decat un educator, un indrumator de constiinta sau un terapeut.

El este instrumentul care, cu o forta capabila sa infrunte lumea, il readuce in mod constient pe om la unitatea sa originara cu Fiinta divina. Cel care a recunoscut in maestru puterea care, din interior, il apeleaza si il transforma, il regaseste in toate situatiile capitale ale vietii: in intalnirea cu moartea, in confruntarea cu raul, in modul de a-si trata corpul si in cautarea propriului centru. „Maestrul nu este un element de stabilitate, ci o figura revolutionara.

Cu el nu esti niciodata sigur de ceea ce se va intampla. El este imprevizibil si contradictoriu ca viata, caci el intruchipeaza Viata, caci el este viata si moarte, este yin si yang, intr-o perpetua rotatie.

El actioneaza ca forta creatoare si eliberatoare totodata. Maestrul este viata - cu moartea pe care ea o contine - periculoasa, incomprehensibila si dura.

Omul aspira la liniste, la siguranta, la armonie. Maestrul rastoarna ceea ce tocmai s-a instalat, distruge ceea ce parea asigurat, dezleaga ceea ce s-a legat.

El trage covorul de sub picioarele discipolului, caci trebuie sa mergem, si nu «sa ne instalam». Ceea ce este important este sa inaintam, si nu sa ajungem; sa schimbam, si nu sa desavarsim.

Viata este doar o tranzitie. Maestrul mentine viata vie, ca o perpetua tranzitie.”„Omul nu-si poate implini destinul decat ascultand vocea maestrului interior.

El este, deci, prin natura, un discipol virtual, discipolul interior fata in fata cu maestrul interior. La fel ca si maestrul din el, discipolul este intotdeauna «acolo», deja in el.

Arhetipul discipolului este legat de cel al maestrului, ca arhetip al subiectului pregatit sa-l urmeze, neconditionat, pe calea uniunii cu Fiinta. Trezirea discipolului nu are intotdeauna drept cauza un eveniment important; si cel mai nesemnificativ incident poate aduce o rascruce interioara.

Caci suferinta Fiintei esentiale refulate pregateste de mult aceasta trezire. Ea se exprima in multe moduri.

Scara lor merge de la indispozitia fizica pana la tendinta catre suicid, trecand prin nevroza si depresie....