Epoca Lu (Op.2) - Victor Nichifor

SuperRealism! Te-ai putea ospăta.

Asculta muzică ori alerga. Ai putea hrăni istoria unei mari iubiri.

Și, totuși, scrii. Ce-i cu această forță absorbindu-te în inima ei, prefăcându-te într-o nouă formă de zeu?

Zeci de curente literare ți se întind la picioare, lingușindu-te, pozând falnic: „Eu!” „Eu!” „Eu!”. Le mângâi pe creștet fără discriminare conștient că prin cuvânt și extensiile sale omenirea are abilitatea de a surprinde viața mai nuanțat decât prin orice altceva - sunet, culoare, mișcare, etcetera.

În ceea ce te privește, arta constă în a imersa cuvintele și extensiile lor în curenți interiori prin care te conectezi în mod intuitiv la viață, în a le extrage pe sărite, dar nu la întâmplare (la rând, ar reproduce o realitate banală; fără cap și coadă, un nonsens). Pe sărite, noi serii de cuvinte surprind lumea decantându-i esențele, amplificând-o, nuanțând-o, împrospătând-o - și, astfel, recreând-o: extraordinară, formidabilă,... super!

O realitate superioară celei în care te-ai putea ospăta; asculta muzică ori alerga. Celei ce-ar putea hrăni istoria unei mari iubiri.

SuperRealism!, scrii.