Instrumentele muzicale ale poporului roman | Tiberiu Alexandru

In zilele noastre, poporul romin foloseste un mare numar de instrumente muzicale pentru a-si talmaci in sunete simtamintele ce-l framinta. Alaturi de instrumente foarte vechi ca buhaiul, duba. buciumul, fluierele, cimpoiul, se gasesc si altele, imprumutate in perioade istorice mai apropiate, cum sint vioara, tambalul,chitara sau clarinetul, ori unele care au patruns de curind in lumea cantecului nostru popular, ca de pilda torogoata, saxofonul sau acordeonul.Am lasat in afara acestei impartiri clasice frunza, coaja de mesleacan, solzul de peste si alte mijloace asemanatoare, care dau suflatului, fluieratului, suieratului ori dirlaitului executantului un caraclor instrumental si pe care le-am numit pseudoinstrumente.

Dintr-un anumit punct de vedere ele sint idiofone de suflat, dar tot atit de bine pot fi socotite ancii simple si categorisite aerofone, sau unele clasificate chiar in grupa membranofonelor, ca de pilda foita de hartie presata de buzele executantului de latul unui pieplene. Tinind seama de caracterul specific si de marea simplitate a « instrumentelor » de acest fel, am inceput cu ele descrierea instrumentelor muzicale folosite de poporul nostru.Aceasta clasificare are multe neajunsuri, intre care cel izbitor este amestecul instrumentelor vechi cu cele noi, a celor propriu-zis populare cu cele de fabrica, precum si a celor lautaresti cu cele folosite de instrumentistii populari fara vreun scop lucrativ.

S-a vazut insa ca intre instrumentele muzicale pe care le foloseste poporul nostru nu se pot statornici hotare categorice, ca intre instrumentele lautaresti intilnim uneori instrumente folosite de instrumentistii populari amatori ori, dimpotriva, ca cimpoiul este intrebuintat pe alocuri de muzicanti semiproresionisti etc. Pe de alta parte, acest amestec il intilnim in insasi practica muzicala care nu tine seama de categorisirile unei prea savante sistematizari.

Oricum ar fi, clasificarea pe care am adoptat-o nu trebuie sa fie socotita ca o schema rigida, ea nefiind decit un ajutor pentru o gindire si sistematizare stiintifica.