Judecatorul si jurnalul ars - Constantin Stancu

Teofil misca spotul pe trotuar, pisoiul continua sa miaune. Omul a trecut lanterna pe fascicolul laser.

Lumina a lasat pe alee un fluture de lumina, galben-verzui. Cum a vazut fluturele iluzoriu, pisoiul a inceput sa alerge dupa el.

Teofil misca fluturele de laser pe alee, pisoiul alerga in sus si in jos, in toate directiile. Urmarea acea iluzie, era doar un fluture de lumina, o lumina condensata, care zbura oriunde pe asfalt, pe iarba.

Pisoiul nu obosea, era pasionat de acel joc, de zborul fluturelui la firul ierbii. Alerga neobosit dupa acea iluzie.

Nu-l putea opri nimic din joc. Teofil privea de la balconul sau, de la etajul al doilea, spectacolul.

A stat acolo mai mult de douazeci de minute, jucandu-se cu pisoiul, miscand spotul laser pe alee, lasand iluzia ca pune in miscare instinctele animalului. Dupa un timp a inceput sa oboseasca, dar motanul alerga neobosit.

Asa suntem si noi oamenii, alergam necontenit dupa o iluzie... - Fragment