Miracolul Bizantului | Judith Herrin

Cea mai frapanta trasatura a Bizantului nu a fost crestinismul lui, reflectat in sinoade si convertiri de importanta istorica si oficiat in biserici imense, ca Hagia Sofia, ori inaintea icoanelor in intimitatea propriului camin; si nici organizarea si administratia lui romana, si nici increderea in statutul sau imperial; si nici solida mostenire a Greciei antice, si nici sistemul de educatie: ci combinatia lor.O revelatie si o opera geniala de refacere a prestigiului de imperiu creator si surprinzator al Bizantului. Ambitie si fascinatie, realitate vibranta, cosmopolita si dinamica, o reasezare a istoriei si a gloriei unei epoci imperiale.O carte plina de viata, inteligenta, convingatoare, desavarsit documentata si bine scrisa intr-o noua abordare, menita sa fie savurata de un public capabil sa primeasca un mare dar al istoriei, purtat cu usurinta de o invatatura sofisticata si minutios actualizata.Oare am subliniat excesiv modul ingenios, cultivat si creator in care s-a incapatanat sa existe societatea bizantina, de la constructori la eunuci, de la calugari la imparatese, de la tesatori de matase la profesori, in loc sa ma concentrez mai degraba asupra istoriei marilor ei imparati si generali, ori asupra repetarii ceremonialului ei de curte?

Daca este asa, am facut-o din doua motive. Mai intai, deoarece ar trebui sa fim constienti de contopirea exceptional de staruitoare si de iscusita de traditii si mosteniri reusita de Bizant si de modul in care a creat o civilizatie diversa si increzatoare in sine, care s-a dezvoltat de tot atatea ori, pe cat a pierdut teren si s-a luptat sa supravietuiasca.

Este uluitor ca Bizantul si-a continuat existenta dupa 1204, cand Apusul a cucerit si a tinut sub ocupatie capitala vreme de cincizeci si sapte de ani, chiar daca imperiile marunte care au rasarit in locul lui nu erau cu adevarat state de rang imperial. Ceva din aceeasi combinatie de izvoare – clasice, pagane, crestine, rasaritene si apusene – se regasea si in ADN-ul cu care s-a intemeiat Bizantul, asigurandu-i de-a lungul secolelor o energie vitala sigura si constanta.