Muscata din fereastra. Take, Ianke si Cadir - Victor Ion Popa

Victor Ion Popa a fost prin excelenta un om de teatru. A fost profesor de drama, cronicar dramatic, regizor, director.

Si-a scris piesele in deplina cunostinta de mestesugul specific. Ciuta (1924) si Muscata din fereastra (1930) sunt drame duioase si induiosatoare.

Cea mai cunoscuta ramane Take, Ianke si Cadir. Tiparita abia in 1938, la sase ani de la premiera, dar jucata deseori si dupa razboi, cu un succes de public garantat, este semnificativa prin pledoaria (un pic naiva, e drept) in favoarea tolerantei etnice, intr-o perioada care numai toleranta nu era.

Din cele trei personaje titulare, turcul Cadar este inteleptul care pune la cale casatoria fiicei evreului Ianke cu fiul romanului Take. Comicul are factura sentimentala.

Muscata din fereastra (premiera in 1929, la Teatrul National) este o comedie sentimentala care exploateaza o tema si un scenariu recurent in opera lui Victor Ion Popa: conflictul intre generatii, intre parinti si copii, proiectat in cadru matrimonial. In aceasta piesa, divergentele apar si in urma involutiei sufletesti a genitorilor, care la timpul lor isi contrariasera familia casatorindu-se unul cu altul, dar care, mai tarziu, se complac intr-o viziune de un patriarhalism exagerat.

In Take, Ianke si Cadir (premiera la teatrul Maria Ventura, 1932), V.I. Popa aseaza conflictul interetnic, cu dilemele si prejudecatile aferente, in liniile scenariului amoros patentat in Muscata din fereastra.

Scriitorul opteaza pentru specia reconfortanta a comediei sentimentale, usor condimentata melodramatic. In fapt, de la primele replici ale bonomilor Take sau Ianke, cititorul si spectatorul pot sta linistiti: in lumea in culori rozalii a dramaturgului totul e bine cand se termina cu bine.

Nimeni nu are de suferit in aceasta piesa si, in fapt, nimeni nu se sacrifica pe sine si nici nu face compromisuri de la propriile idei. Pe de alta parte, V.I.

Popa iese din binomul tipologic evreu/roman si din tandemul idiosincratic semitism/antisemitism prin inventarea unui tert savuros: alaturi de romanul Take si de evreul Ianke, al treilea personaj central din piesa, poate cel mai reusit, este turcul Cadir. Din pacate, pledoaria pentru toleranta etnica facuta de scriitor prin intermediul personajului sau nu va gasi prea mare ecou in epoca.

Alaturi de trama comediei sentimentale, pitorescul (inclusiv stilistic) personajului Cadir reprezinta doua elemente care au asigurat succesul de public al piesei. Pentru ca acesta este, daca vrem, paradoxul dramaturgiei lui V.I.

Popa: desi respinse de critica literara, aceste piese au avut un mare ecou la fiecare noua reprezentare. - Oana Soare