Pana la cer te mananca pamantul - Costel Nedelcu

Costel Nedelcu este un romancier care nu isi ascunde impulsurile realiste si nici pe cele pamfletare. Romanul sau, scris la persoana intai si asumat de un narator in spatele caruia ghicim autorul, are toate datele unei confesiuni veridice despre tumultul Revolutiei din 1989 si a vremurilor dificile care au urmat.

Cititorul va empatiza cu eroul si va deplange dezastrele care au venit la pachet cu libertatea si democratia, cate au fost si acestea. Desprinderea de un regim odios s-a facut cu dureri, dar si cu scene de comedie absurda.

Autorul este un observator fin si lucid al epocii pe care am traversat-o. - Horia Garbea - Mai, ce vor astia, cand striga fara comunism? bolborosi cu buzele lui carnoase, in accentul lui de ardelean, uitandu-se cu ochii, caprui inchis, putin bulbucati, fix in ai luiAndrei. Profesorul nu se ferea sa discute deschis cu Andrei desi, la alegerile de partid din septembrie 1979, tanarul din fata lui actionase ca un nesupus, impreuna cu o parte dintre studentii comunisti, impotriva listei ticluite de Volosan si de prietenii sai sus-pusi.

Increzandu-se in disciplina de partid, Centrul Universitar de Partid din Bucuresti a permis votul secret, nu prin ridicare de mana. La indemnul lui Andrei, tinerii au taiat de pe buletinul de vot pe cei aflati in fruntea listei.

Au urcat pe locurile celor rasi, urmatorii. O facuse dintr-un singur principiu: o sansa pentru cadrele didactice mai tinere.

Nu actionase pentru propriul lui avantaj. Daca s-ar fi ghidat dupa interes, s-ar fi lipit de profesorul Volosan, care avea relatii in toata societatea din pozitia lui de fost ministru, fost deputat, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman.

Educatia primita in scoala si, mai ales, in cea din zona centrului cultural Rosiorii de Vede, il fixase pentru totdeauna in cadrul principiilor moralei. De aceea nu se inghesui nici acum langa cei care formau valul nou aflat in ascensiune, Valsanu, Albeanu.

Volosan stia ca fostul lui student trecuse printr-o scoala generala recunoscuta pentru morala sa, unde niciun elev nu indraznea sa-si aroge mai mult decat dreptul lui, iar daca totusi se intampla, pedeapsa asupra raufacatorului venea in asa masura incat impertinenta lui purtare nu avea sa se repete. Pentru etica sa, Volosan il tratase adesea pe Andrei ca pe unul dintre copiii lui, nu-si cenzura cuvintele ca in fata unui posibil turnator sau chiar unui insignifiant clevetitor; chiar ii povestise intamplari din viata de familie in luxosul sau birou, pe cand era student. \n - Domnule profesor, ei vor alta societate, sunt tineri, vor sa incerce, sa viseze.