Pe trecerea timpului | Emil Hurezeanu

Daca nu ma-nsel, Emil Hurezeanu n-a iesit niciodata pe primul loc in vreun top al jurnalistilor autohtoni. Din punctul meu de vedere e singurul care ar fi meritat-o.

Inainte de toate, vorbeste foarte bine limba romana. Nu doar corect, ci nuantat, precis, expresiv.

In al doilea rand, e un om cultivat. In mod evident, lectura nu e, pentru el, nici destindere duminicala, nici hobby cochet, nici corvoada.

E deprindere organica, nevoie reala si constanta. In al treilea rand, e cineva care gandeste: se informeaza, evalueaza atent, construieste ipoteze, cauta explicatii si sensuri.

In al patrulea rand, e un domn bine-crescut. Stie sa fie ferm fara sa ofenseze, stie sa fie ingaduitor cu opinia celuilalt fara sa fie flasc.

In al cincilea rand, are umor: surade convingator, are aplomb, are replica. In al saselea rand, are virtutea rara de a asculta cu amenitate ce spune interlocutorul.

Spun bine: „virtutea de a asculta“. Majoritatea colegilor sai se prefac doar ca asculta, cautand, in gand, argumente invingatoare pentru interventia urmatoare.

In al saptelea rand, Emil Hurezeanu e cineva care, dincolo de faptul ca stie o multime de lucruri, are – si se vede – o compacta experienta de viata, ceea ce il fereste de superficialitatea agresiva a numerosilor scribi juvenili, netraiti, care inteleg gazetaria ca pe un fel de a distribui dosuri de palma in dreapta si-n stanga, in numele a nimic. Cu asemenea calitati, Emil Hurezeanu ar trebui sa fie, pentru cei care vor sa se ilustreze in meseria de gazetar, un model.

Nu e. Sunt preferati tot soiul de histrioni de mana a doua, ajunsi brusc, prin frecventa aparitiei lor pe ecran, in postura de diriginti ai neamului.

Succesul se face pe baza de clampaneala ostila si tupeu. Au audienta, sau cel putin asa ni se spune, cei care vorbesc bolovanos, dau cu bata, fac bascalie, se indigneaza ­populist, tin cu „ai nostri“ si mor de gat cu „ai lor“.

Daca esti gazetar, trebuie sa fii rau, sastisit, nemilos, nebarbierit. Trebuie sa ai o competenta multipla, sa ai intotdeauna dreptate si sa te indignezi profesionist, la comanda.

Sa te superi, la o adica, pe toata lumea. Nu pe greselile lui Basescu, ci pe Basescu.

Nu pe parlamentarii nuli, ci pe parlament, nu pe rebuturile romanesti, ci pe Romania. (Asta, recunosc, mi se intampla si mie, desi nu sunt un gazetar adevarat…) Am auzit spunandu-se ca Emil Hurezeanu abuzeaza de echidistanta. Ca o intoarce in asa fel, incat sa nu se strice cu nimeni, ca e un subtil oportunist.

O fi. Dar eu m-am saturat de gazetarii partizani si previzibili in partizanatul lor, de cei care vor mereu ori sa se strice, ori sa se impace cu cineva si de cei care au oportunismul rating-ului.

In definitiv, eu nu vreau sa fiu manipulat de retorica gazetarului, sa preiau optiunile, hachitele, idiosincraziile lui. Eu trebuie sa decid, por­nind de la informatia si analiza lui, cu cine votez.

Eu trebuie sa evit echidistanta sterila si oportunismul perdant. Gazetarul trebuie sa-mi dea ceea ce-mi da...