Plasa pentru vise | Iulia-Florentina Paciurea

…In diminetile si serile racoroase de noiembrie purtasem salul turcoaz. Nu ma mai inspaimanta.

Imi fusese furata posibilitatea de a alege, din nou. Dar ma simteam puternica si stiam exact ceea ce am de facut.

Imi era teama doar de reactia lui Andrei. Speram sa ma inteleaga si mai ales sa ma creada.

Nu ma mai ascundeam de iubirea lui, de iubirea noastra. Dar, printr-o ciudata intorsatura a destinului, urma sa-i cer, din nou, sa ne despartim.

Adevar sau fictiune, vrajitorie sau o gluma buna a inaintaselor mele, nu mai conta. Nu puteam sa risc.

Astazi trebuia sa-l protejez pe Andrei de mine insami. Si trebuia sa-mi protejez copilul…...

A sosit la ora pranzului, in vechea lui camioneta alba, atinsa putin de rugina, dar cu casetofonul care atat de mult ii placea. A parcat in fata Casei Albe si am mers sa mancam pe munte, cu tot cu caine.

Ciobanescul meu era urias, dar la minte ramanea un copil. Am gasit o faneata luminoasa, insorita.

Am asezat o patura si am scos mancarea, in liniste. Nu stiam cum sa incep.

Hotarasem sa-i spun tot. Uram secretele.

Secretele si temerile ma adusesera, astazi, aici...