Povestea de la coltul mesei | Catalin Mahu

Volumul reprezinta o colectie de memorii antreprenoriale semnate de fondatorul lantului de restaurante La Mama, Catalin Mahu, si a aparut ca o incununare a celor 20 de ani de prezenta pe piata a lantului Mama. Catalin Mahu povesteste, din experientele proprii, despre oportunitatile si piedicile pe care le-a intalnit in cei 20 de ani ai retelei si despre cum a evoluat Romania in aceste doua decenii.

Nu lipsesc “povestile hazlii”, intamplate autorului sau intamplarile clientilor din restaurantele detinute de-a lungul timpului.Cred ca una dintre cele mai puternice amintiri gastronomice din copilaria mea dateaza de pe vremea cand aveam 5 sau 6 ani. Eram la nana mea (nasa de botez), facuse un pilaf cu legume care mirosea dumnezeieste.

Dar eu, pentru ca imi intrase in cap ca nu-mi place orezul, refuzam sa mananc, indiferent cat de mult ma imbia nana (sau chiar respectivul pilaf, ca sa fiu sincer azi).Din anii aceia mi-au ramas multe amintiri simple ale gustului sau mirosului pe care trebuie sa-l aiba o mancare. Dar – veti spune – de unde stiu eu ca acel gust sau miros sunt cele perfecte?!?

Ei, bine, nu cred ca exista “perfect” in domeniul asta, ci doar diverse niveluri de perceptie… dar de un lucru sunt sigur: bunica – la fel ca si mama sau cateva matusi – gatea bine…foarte bine.Pe vremea aceea exista in familia noastra (desigur, si in altele) aproape un cult al mancarii gustoase, naturale, simple.Imi aduc aminte cu drag pe bunicul meu: cand venea acasa, bunica ii punea o farfurie mare de lapte cu mamaliga. O mancare care a disparut – cel putin pentru noi, cei de la oras, care gasim doar lapte degresat… fara gust (ma intreb adeseori daca acest din urma lapte a auzit de vaca…).

Si, apropo de lapte, un alt mare deliciu al copilariei era chisleagul – un soi de iaurt de casa. Se punea laptele gras intr-o ulcica de lut, se acoperea, si, dupa cateva zile de tinut la racoare si intuneric, era gata.

Noi, copiii, ne bateam sa smantanim oalele exact ca niste pisoi care descoperisera oala cu bunatati. Rar reuseam sa o pacalim pe bunica – respectiva smantana era valoroasa si se strangea separat, pentru zilele cu branza si mamaliga, sau pentru pus in ciorba, cate o lingura.

Oricum, azi cred ca, atunci cand reuseam sa “jefuim ulcica”, asta se intampla, de fapt, pentru ca mai inchidea ea un ochi (ceea ce nu ne scapa de boscorodeala de “impielitati de copii” care eram).Nu pot sa nu fiu in continuare fascinat de stiinta bunicii ca, dintr-o gaina, atunci cand decidea sa o taie, sa faca o masa de 6 sau 10 persoane – cu ciorba, fel principal si alte cele. E drept ca pe masa erau intotdeauna si multe altele pe care o gospodarie de tara de oameni harnici le are in permanenta: legume (proaspete, din gradina), branza, oua, zacusti sau diverse alte conserve, slaninuta sau alte preparate din porcul conservat – intotdeauna in functie de momentul din an in care ne...