Principatele romane in raporturile politice internationale - Leonid Boicu

Sensibilitatea pentru destinul personalitatilor de anvergura este adesea inriurita de avatarurile trecerii lor in nefiinta, o existenta intrerupta intempestiv in momentele cind erau previzibile roadele cele mai alese ale eruditiei si fortei creatoare fiind de natura sa provoace, mai mult poate ca in alte situatii, compasiune, regrete, rememorari pioase: cazul magistrului Leonid Boicu (1.5.1931-2.5.1997). De-a lungul anilor, rosturile profesionale m-au adus in contact statornic sau efemer cu mai toata elita bransei istoricilor din intreaga tara, cu ale caror principale creatii stiintifice avusesem curiozitatea fireasca sa ma familiarizez, chiar in circumstantele cind substanta lor epistemologica nu era similara celei ce facea obiectul preocuparilor mele principale, dar trebuie sa marturisesc faptul ca putini din reputatii reprezentanti ai cinului istoric mi-au lasat o impresie atit de vie si adinca, in egala masura prin opera stiintifica si prin conduita in mediile savante, precum Leonid Boicu.

Din cauza palierelor necongruente de cercetare, a diferentei de virsta si poate a altor ratiuni, nu am beneficiat de privilegiul de a ma numara printre colaboratorii sai apropiati, nici de a-i survola orizonturile intime, pentru o eventuala fuziune sufleteasca autentica, dar anii petrecuti in ambianta de netagaduita emulatie de la Institutul de Istorie si Arheologie din Iasi, in zodii mai intunecate sau mai luminoase, mi-au oferit totusi prilejul de a-i scruta personalitatea si de a-l cunoaste in multe privinte. Pe parcursul anilor i-am audiat numeroase comunicari pe teme variate, circumscrise de regula epocii moderne, toate cu o incarcatura informationala abundenta si o selectare logica a elementelor definitorii.

Din respect imprescriptibil pentru auditoriu, dar si dintr-un reliefat orgoliu personal, niciodata nu si-a permis sa se prezinte cu texte necizelate pina la cel mai mic detaliu sau colportind idei intrate sub incidenta truismelor. Asemenea norme i-au guvernat, de altfel, intreaga prestatie carturareasca, de la simplele dezbateri stiintifice si publicistica menita marelui public pina la opus-urile destinate lumii savante.

Acestea din urma dau cu adevarat masura inefabilului sau har profesional, caci, dincolo de travaliul obstinat in arhive si biblioteci, dincolo de zbuciumul launtric drenat pentru accederea spre chintesenta realitatilor nebuloase din trecut, magistrul Leonid Boicu a avut o inzestrare naturala aparte, prin nimic suplinibila in chip cu adevarat eficient. Astfel se explica marea sa arta in perceperea fenomenelor si capacitatea de a cladi explicatii lucide cu o logica aproape fara de cusur, in termeni concisi si plastici.

De aceea a percutat cu detasare prin luxurianta searbada a amanuntelor neconcludente, tintind persuasiv - dupa expresia lui Nicolae Iorga (Karl Lamprecht, in Oameni cari au fost, II, ed. I.

Roman, Bucuresti, 1967, p.30) - nu numai spre, ci si spre.