Raidul poetilor. 72 de interviuri - Robert Serban

Dacă ştim ce gândesc, ce visează, cum scriu şi cum trăiesc azi poeţii, e şi pentru că există un Robert Şerban. Vorbitor fâşneţ şi cu „piper pe limbă”, a lăsat cadou literaturii române nenumărate volume în dialog.

Rar se întâmplă în lumea literară ca un poet să-şi iubească atâta confraţii, să-i celebreze mai curtenitor. Raidul poeţilor îl arată la faţă.

E de 72 de ori jurnalist. Şi în fiecare clipă poet. Citiţi-l!

Din întrebările lui scapără jarul, stilul ironic şi iscoditor. - Dia Radu Poeţii sunt fiinţe periculoase. Ei (pre)simt mai bine, (pre)văd mai repede decât alţi oameni; poeţii simt şi văd - ceea ce, desigur, e un nevăzut - softul acestei lumi.

De aceea - ei îl presimt & îl prevăd şi pe acela al lumii care va veni. De aceea, aşadar, sunt fiinţe periculoase.

Aici, în această carte dirijată admirabil de un foarte bun (şi, fapt nu tocmai obişnuit pentru lumea noastră culturală, foarte generos) poet, aşa cum este Robert Şerban, zecile de poeţi care (ne) vorbesc execută, atât individual, cât şi „în echipă”, un fel de operaţiune specială de reamintire a sufletului. Încă o dată: cartea aceasta - una de dialog adevărat, deci de ascultare - e plină numai şi numai cu poeţi; prin urmare, este o carte periculoasă.

Neapărat în acest sens: periculos de bună! - Cristian Pătrăşconiu Intervievaţii mei au vârste şi stiluri de scris diferite, unii sunt - nu găsesc alt cuvânt, dar nici nu-l folosesc peiorativ - maeştri, alţii debutanţi, unii-s cunoscuţi, alţii, pe cale de a fi, dar toţi, poeţi pe care i-am citit, îi citesc şi îi admir. Şi cu care am afinităţi. Le-am trimis întrebările în scris, ca să aibă răgaz să se gândească şi să răspundă cât mai… exact. Şi astfel, să aflăm, între altele, cum au descoperit plăcerea şi, apoi, vocaţia scrisului, cum lucrează (cu) mecanismele literaturii, când funcţionează ele şi când nu, cine erau scriitorii pe care i-au cunoscut, cu care dintre ei au fost sau sunt prieteni, ce (mai) înseamnă inspiraţia.

Dacă în alte arte lucrul în echipă e vital, arta scrisului implică singurătate, ce conturează într-un anumit fel individualitatea. Pe unii îi face egocentrici, pe alţii, discreţi, unora le dă la iveală originalitatea, altora, nevrozele, unii-s asociali, alţii - magnetizanţi. Şi uite aşa, din mărturisire în mărturisire, se iţeşte un areal literar, al unei comuniuni ce are aceeaşi pasiune: poezia. - Robert Şerban