Singur pe lume - Hector Malot

Sunt copil gasit. Am crezut insa, pana la opt ani, ca si eu aveam ca toti ceilalti copii o mama, caci de cate ori plangeam, o femeie ma strangea asa de bland in brate leganandu-ma, incat lacrimile mi se opreau.

Nu ma culcam niciodata fara sarutarile acelei femei, iar cand vantul iernii lipea zapada pe geamurile albite, imi lua picioarele intre maini si mi le incalzea, cantandu-mi un cantec pe care si-acum il tin minte. Cand pazeam vaca de-a lungul drumurilor pline de ierburi, ori prin buruieni, si cand ma prindea cate o furtuna, imi iesea inainte si ma silea sa ma adapostesc sub fusta ei ridicata, cu care imi invelea capul si umerii.

Apoi, de cate ori ma certam cu cate un copil, ma punea sa-i istorisesc necazul si mai totdeauna gasea cuvinte blande ca sa ma mangaie sau sa-mi dea dreptate. Prin toate acestea, si prin multe altele inca, prin felul cum imi vorbea, prin felul cum se uita la mine, prin dezmierdarile si blandetea ei, credeam ca mi-e mama.

Dar am aflat ca nu-mi era decat o doica.