Sub soarele lui Satan | Georges Bernanos

Roman a carui ecranizare a fost premiata cu Palme d’Or la Festivalul de la CannesParintele Donissan slujeste intr-o mica parohie din Artois, in nordul Frantei. In jurul lui se aduna fiinte nefericite supuse greselii, in cautarea mintuirii.

Obsedat de pacat si indoindu-se de vocatia lui ecleziastica, el traieste in rugaciune si asceza, mortificindu-se cu salbaticie, angajat intr-o lupta miraculoasa, violenta si disperata impotriva diavolului. Prada ideala pentru Satan, intilnirea lor este iminenta si pregateste confruntarea viitorului Sfint din Lumbres cu esenta raului, intrupata in adolescenta vicioasa si criminala Mouchette, devotata ingerului cazut.

Aceasta intilnire memorabila, intr-o lume inghetata, irationala si haotica, in care tinarul preot, ratacit in noapte, este supus ispitei si sarutului luciferic, este o marturie despre puterea si ajutorul credintei in lupta cu fortele raului. Sub soarele lui Satan, „carte nascuta din razboi”, cum o numeste Bernanos, este un roman intens mistic in care diavolul gotic, detronat din postura romantica de print al intunericului, este transformat in print al lumii, al unei lumi pe cale de a pierde teama de sacrilegiu si sentimentul divinitatii.„Noutatea prozei lui Bernanos tine de impetuozitatea unei simfonii: glorificarea furibunda a lui Dumnezeu, exorcizarea furibunda a unui Rau inepuizabil.

Bernanos incearca sa scrie poemul sacerdotiului, deci al supranaturalului. Subiectul nu se schimba, insa personajul dispare.

Chiar si ce mai pastrase din el Dostoievski.” (Andre Malraux)„O voce strapunge, trece magnifica, ne loveste direct in inima. Patetismul, elocventa naturala ale acestei voci nu sint contestate de nimeni.

Dar unii se mira de audienta pe care o inregistreaza. Asta fiindca autoritatea lui Bernanos a depasit cu mult tema credintei religioase sau pe cea a politicii, teme carora le-a fost mesager.

Faptul ca Bernanos a fost ascultat chiar si de cei care nu-i impartaseau nici credinta supranaturala in mintuire, nici nostalgia dupa un trecut idilic, dar care uneori au facut-o mai mult decit altii, la fel si faptul ca, fara efort, cuvintul sau s-a inaltat, capatind un soi de autoritate fundamentala si universala: iata misterul, iata scandalul.” (Gaetan Picon)