Tragicul visator (1993-2013) | Aura Christi

„Lirica Aurei Christi s-a format si s-a modelat iute, ferm, cu o indrazneala si o gravitate rara a tonului, mai ales in jurul poeziei de meditatie post-romantica, de la Rilke la Tvetaieva, de la Blaga la Nichita Stanescu. Necazand prada ispitelor culturale si mondene post-decembriste, intre care asa-zisul post-modernism romanesc, ce afisa cu o anume suficienta refuzul valorilor clasice si moderne in favoarea unei lirici descompuse si uneori barbar improvizate sub scuza autenticismului, poeta noastra a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, indraznete, abordand, in cateva volume, printr-o splendida fronda, clasicul sonet poetic si dovedind o excelenta stapanire a limbii, a mijloacelor specifice, intr-o lirica a meditatiei grave, adanci, exprimata in metafore, in care modernitatea si sensibilitatea secolului se confunda, cu vigoare clara, de o marcata originalitate, tumultuos si muzical aproape, intr-o subtila rezonanta eufonica, cu trimiteri, accente si imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de inalt nivel, de la Rimbaud si Baudelaire, la Rilke si Blaga.

Si, inca odata, la Tvetaieva si Nichita Stanescu.” (Nicolae Breban)„A scrie caderea apocaliptica nu e usor. E un merit al Aurei Christi faptul de a gasi singura solutie la aceasta cadere fatala, data din pornire: cel care o scrie o si «opreste», «incitand rigoarea/ celui din urma frig».

Doar un fel de zeu al poeziei, o divinitate descoperita cu greu, constienta de destramarea mitului, poate sa impuna din nou mitul: instituirea «mai viului» este cu putinta doar datorita mortii. Invierea nu e posibila decat datorita ei.

Sensul celei mai mari dintre taine se dezleaga, astfel, paradoxal, prin rasturnarea negativitatii generale a sensului. (...) Descoperirea facuta de poeta este ca realul insusi are origine poetica (nu reala!), prin caderea in «emisfera cealalta», de parca Dante insusi ar fi acum reeditat in alta semantica: «Ah, calul e fiu al pegasilor dintotdeauna». Fiintele existente isi au obarsia in himere, iar realitatea ia fiinta din metafora. (...) Alta «descoperire» poetica: intreg mitul temporal al omenirii poate fi ranversat. (…) Iata, deci, cum se poate recupera mitul intr-o epoca in care toata lumea postmoderna a visat la demitizare si dez-iluzionare pentru a se apropia de realul ca atare.” (Stefania Mincu)