Upanisad

Upanisadele reprezinta comoara spirituala si filosofica a traditiei hinduse. Aceste texte sacre care exploreaza profunzimea si intelepciunea milenara a Upanisadelor, alcatuiesc una dintre cele mai importante parti ale Vedelor, scripturile hinduse primordiale.

Lucrarea de fata abordeaza intrebari inca vitale despre natura si destinul omenirii si consecintele nerespectarii ordinii naturale si a intregului ansamblu. Fiecare Upanishad, sau lectie, preia o tema variind de la atingerea fericirii spirituale pana la karma si renastere si, in mod colectiv, sunt meditatii despre viata, moarte si viata de apoi.

Esenta invataturilor lor este ca adevarul poate fi atins prin credinta mai degraba decat prin gandire si ca spiritul divin este in fiecare dintre noi. Prezentul volum contine traducerea adnotata si insotita de studii introductive a zece Upanisade clasice.

Autorul lucrarii, Ovidiu Nedu, asigura un grad maxim de transparenta a traducerii, oferind, in paranteza, echivalentele sanscrite ale tuturor cuvintelor sau sintagmelor din versiunea romana. Upanisadele reprezinta textele ce pun bazele filosofice ale hinduismului Vedanta.

Scrise pe parcursul unui interval temporal destul de vast, incepand cu ultima jumatate a mileniului I i.e.n. si pana spre Evul Mediu, ele propovaduiesc unitatea intregii realitati si caracterul iluzoriu, neesential, al intregului Univers, vazut ca un joc cosmic. Acela care isi insusea aceasta viziune, devenea una cu intreaga realitate, eliberandu-se de toate neajunsurile omenescului.

Stilul Upanisadelor este arhaic, filosofia fiind incadrata intr-un context simbolic si mitologic preluat din vechea religie a Vedelor. Abia in secolul VIII, Sankara Acarya va sistematiza ideile acestor texte, elaborand un sistem filosofic clar articulat, si anume scoala Advaita Vedanta.

Situate intre naturalismul vedic si spiritualitatea devotionala medievala, doua curente religioase in mare masura orientate asupra imanentului, Upanisadele marcheaza apogeul indraznelii filosofice si religioase a Indiei. Pentru cel putin un mileniu, Upanisadele se ambitioneaza sa caute temeiul a tot ceea ce exista si sa ii propuna omului un mod de a accede la acest plan ultim, eliberandu-l astfel din neajunsurile conditiei umane.

Cu o atitudine de lacomie existentiala, Upanisadele refuza sa accepte umanul, devenirea, multiplicitatea si incearca un salt religios si metafizic catre temeiul Cosmosului si al vietii individuale, naturalul si individualul fiind calificate, in mod peiorativ, drept iluzie (maya). Chiar daca, in Evul Mediu, spiritualitatea hindusa opteaza pentru revenirea la imanent prin devotiune si magie tantrica, gandirea Upanisadelor este adeseori considerata drept cea mai reprezentativa abordare filosofica a brahmanismului. - Ovidiu Cristian Nedu