Zana-Vrajitoare - Birgitte Minne

Ilustrator: Carll Cneut \n \n O poveste cu iz de basm care indeamna la intelegerea esentei lucrurilor si la iubirea si intelegerea Celuilalt indiferent de context. A fost odata ca niciodata o fetita care locuia, impreuna cu mama ei, pe un nor mare de pe cer, intr-un castel cu turnuri din aur.

Numele sau era Rozmarie si era zana. Cu toate acestea, Rozmarie nu era prea incantata de statutul sau nobil - viata de zana i se parea plictisitoare si isi dorea cu orice pret sa devina vrajitoare.

Gandul acesta ii parea mamei o absurditate; ba mai mult decat atat, toate celelalte zane venira in vizita si-i prezentara argumente solide, pentru a o determina sa se razgandeasca. Dar degeaba!

Fetita era absolut convinsa ca vrea sa devina vrajitoare. Vazand-o de neinduplecat si incercand pentru ultima oara sa o convinga, mama ii spuse ca o vrajitoare nu poate locui intr-un castel.

Rozmarie era nevoita sa plece. Isi lua bagajele si zbura spre Padurea Vrajitoarelor.

Era oare locul acesta potrivit pentru ea? Sau avea mama dreptate?

Ce impact va crea experienta asupraasteptarilor fetei si cum o vor intampina locuitoarele padurii? Povestea Zana-Vrajitoare, scrisa de Brigitte Minne si ilustrata de Carll Cneut, se impleteste feeric, amintind de constructia basmului, din contrastul esenta-aparenta.

Folosind ca pretext conformismul atat de enervant al zanelor, scriitoarea Brigitte Minne o ademeneste pe Rozmarie cu viata tentanta si atat de putin anosta a vrajitoarelor. Dar acest univers compensatoriu nu este invaluit numai de fascinatia fetei, ci si de judecatile de valoare gresite, deoarece statutul vrajitoarelor nu se reduce la un comportament rautacios si la potiuni magice care pot transforma in broasca.

Confruntarea cu lumea din padure ii ofera lui Rozmarie sansa de a explora optiuni ingradite pana atunci: mersul cu barca, cu rolele sau zburatul pe matura. Dar ii prezinta si reversul unei situatii receptate prin filtrul prejudecatii - de fapt, vrajitoarele sunt empatice, se comporta frumos si laudativ.

Ba mai mult decat atat, micuta zana se dovedeste a fi chiar mai obraznica decat noile sale companioane. Pe de alta parte, folosindu-se de acelasi personaj-exponent, scriitoarea exploreaza clivajul esenta-aparenta din perspectiva relatiei lui Rozmarie cu mama sa.

Observam dintru-nceput ca dorinta mamei despre atitudinea si comportamentul fetei nu se raliaza dorintei si modului de manifestare al acesteia. Impregnata de aceleasi preconceptii, constiinta mamei isi exprima continuu dezaprobarea, privind turnura evenimentelor.

Insa, in ciuda aparentelor, relatia mama-fiica patrunde pe fagasul firesc al intelegerii. O data, prin cunoasterea nemijlocita a noii lumi.

Observand contextul in profunzime, cele doua isi gasesc puterea de a afirma ca viata vrajitoarelor nu este atat de rea. Si in al doilea rand, prin raportarea cu dragoste la nevoile Celuilalt.

Mama invata sa aprecieze si sa se bucure de viata indragita de fiica ei, traindsimtamintele acesteia. Iar fetita consimteste la a fi si zana, bucurandu-si inca o data mama.

Astfel, prin dragostea care le uneste, Rozmarie se poate declara o Zana-Vrajitoare foarte fericita. Usor sesizabil si la nivel ilustrativ, prin alternanta planurilor in tonuri de roz si rosu cu cele in tonuri de gri, contrastul cromatic zugraveste prezenta concomitenta a doua lumi.

In plus, imbinarea elementelor, apartinand celor doua universuri, anuleaza inca o data bariera aparentei, reiterand valoarea convietuirii coagulata in jurul esentei.