Istoria serviciilor secrete romanesti pana la 1944 Vol.7 Partea 1 - Marian V. Ureche

Istoria serviciilor secrete romanesti pana la 1944. Volumul al VII-lea, Partea I: Constantin Brancoveanu si Tarile Romane intre anii 1688 si 1714 \n \n Adversitatea Cantacuzinilor fata de nepotul lor Constantin Brancoveanu s-a transformat in furie, mai ales dupa 1712, cand acestia au realizat ca domnul muntean vrea sa instituie o dinastie si sa asigure scaunul domnesc pentru fiul sau mai mare, beizadeaua Constantin (...).

Ar fi o grava eroare sa se creada ca Inalta Poarta s-a marginit sa centralizeze si sa stocheze toate aceste pari impotriva lui Brancoveanu trimise de Cantacuzino, de Racovitesti, de suedezi sau de alte surse. Si asta, intrucat marii viziri, incepand cu Ali Pasa (mai 1706 - iunie 1710), Numan Pasa Koprolu (iunie 1710 - noiembrie 1711), Iusuf Pasa (noiembrie 1711 - noiembrie 1712) si indeosebi continuand cu Ali Pasa (aprilie 1713 - august 1716), ginerele sultanului, au avut un rol activ in supravegherea domnitorului muntean, in dezinformarea, amagirea si manipularea acestuia.

Vorbim, mai exact, de un adevarat scenariu tesut cu rabdare, migala si pricepere care sa asigure prinderea domnitorului si asigurarea, in acest sens, a unui sentiment de siguranta ce avea drept scop alimentarea increderii ca nimic rau nu i se poate intampla. Si asta cu atat mai mult, cu cat Inalta Poarta cunostea cat de minutios isi pregatise fuga sa si a familiei in Ardeal si transferarea aici a unei importante parti din averea lui.

Tot acest scenariu in care Cantacuzinii si acolitii lor au avut o foarte insemnata cota-parte a vizat intoxicarea domnitorului muntean cu stiri false, cu informatii pasate capuchehaielor sale, unele complice la scenariu, din care sa reiasa ca la Constantinopol totul este in ordine, ca Brancoveanu este in continuare simpatizat si apreciat ca si mai inainte. In fapt, aceasta preocupare de dezinformare se amplifica dupa actul de tradare comis in iulie 1711 de Toma Cantacuzino si dezertarea acestuia la rusi.

Din acest moment, ruptura dintre Brancoveanu si unchii sai Cantacuzini, autorii morali ai actului de tradare comis de Toma Cantacuzino, devine fatisa si definitiva.