Marea carte de solomonie - Antoaneta Olteanu

Marea carte de solomonie. Magie, divinaţie şi vrăjitorie în context comparat \n • Ediție în cutie-casetă \n Necuratul nu se arată decât celor care ştiu de dânsul.

De ce o lucrare de demonologie consacrată vrăjitoriei? Cred că la această întrebare este uşor de găsit un răspuns, chiar şi în vremurile noastre.

De la prezenţa din ce în ce mai familiară a anunţurilor publicate în cotidiene centrale de către „vrăjitoare” specializate în probleme spinoase ale omului contemporan, fie ele ghicitoare, descântătoare sau fermecătoare, pe care suntem tentaţi să le consultăm – deşi ne asigurăm noi înşine că nu credem în presupusele puteri supraumane cu care se împăunează – pentru a căpăta totuşi răspunsul dorit (în fapt, aşteptat şi confirmat de multe alte informaţii), până la sondarea ştiinţifică, la fel de obstinantă, mai ales a viitorului, prin intermediul divinaţiei „clasice” (astrologie, cartomanţie, tarot, chiromanţie ş.a.) sau până la aplicarea magiei simpatetice în aceleaşi scopuri oraculare (să nu uităm nici de aprinderea furişă a unei lumânări în situaţiile de criză, ce îi asigură omului un pic din liniştea mult visată), ocultată de forme mai mult sau mai puţin noi, aruncată într-un con de umbră de triumful „iresponsabil” al ştiinţei, magia contemporană cunoaşte şi astăzi, ca şi odinioară, forme surprinzător de bine conservate, ancorate într-un sistem de credinţe care găseşte încă explicaţii pentru multe din neliniştile noastre. Datorită pericolului pe care îl prezintă în general performerii magiei, a putut fi posibilă şi menţinerea, chiar dacă se poate vorbi de unele fluctuaţii, a respectului acordat de membrii societăţii, care nu îndrăzneau să intre în conflict deschis cu depozitarii unor cunoştinţe atât de temute.

Chiar de la începuturi a apărut o distincţie clară între practicile şi reprezentanţii magiei: pe de o parte vorbim de divinaţie, înţeleasă ca o consultare mai mult sau mai puţin activă a viitorului, ce însă nu putea fi schimbat, în cazul în care datele nu erau măgulitoare; atunci când magicianul nu putea să rămână pasiv, în expectativă la porţile cunoaşterii din ale cărei fructe gustase, el se hotăra să încerce să depăşească graniţele uzuale şi să silească divinităţile implicate să îşi revizuiască atitudinea sau, mai mult, să le pedepsească prin încheierea de pacte sau de simple contacte cu adversarele acestora, cu zeităţile infernale, oricare ar fi fost ele.